Plecam catre Maierus intr-o dimineata friguroasa. Una din zilele acelea cand nu te-ai da jos din pat, daramite sa pleci in caravana. Pe Valea Bogatii sirurile de copaci se scurg in acelasi ritm pe geamurile cu dare de praf ale masinii.

Cate una din voluntare mai chicoteste in spate, insa amuteste si ea repede. Ajungem repede la Maierus, nu e departe de Brasov. Numai ce treci de Feldioara, vine apoi Rotbav si apoi se face la dreapta drumu catre Maierus. La intrarea in sat sta mandru scris si numele german, Nussbach. Cu care Maierus nu are decat o legatura vaga, prin denumirea tradusa in maghiara a satului.

Este frig si simt cum tremura carnea pe mine sub jacheta subtire. Invatatura de minte.

Mergem la cabinet, asteptam medicii voluntari si apoi plecam catre scoala sa aducem primele clase de copii.

Scoala se afla in curtea scolii in umbra vechii biserici fortificate.

– Cand a fost construita?

– Da’ de unde sa stiu eu doamna… zice un baietel pistruiat, probabil de prin clasa a IV-a. A fost a sasilor.

Cand intri in scoala te intampina un hol lung si intunecat. Larg, dar care parca te apasa.

Clasele sunt mici, cu bancile vechi si se simte un iz de neputinta.

Ii adunam pe cei mici de clasa pregatitoare si de clasa I. Sunt putini, nu au primit toti acordul de la parinti pentru controlul stomatologic. In fiecare localitate ma intreb de ce…

Iau de mana un baietel zvapaiat, cu gura pana la urechi, mucalit si simpatic foc.

Imi povesteste despre scoala si despre batai.

– Va bateti la scoala?

– Nu noi, aia mai mari. S-au batut trei fete dintr-a opta rau de tot saptamana trecuta aici.

– Si ce s-a intamplat?

– Au venit cu parintii la scoala si le-a scazut nota la purtare. Si gata.

Mai avem putin de mers si ajungem la cabinet. In stanga este o salvare parcata. In ea sunt soferul si asistenta. Se uita cumplit de urat la copii, atat de urat incat am simtit undeva in suflet ca ma doare. Se uita cu ura la ei pentru ca sunt rromi. Dar ei nu simt, nu vad asta, continua sa fie galagiosi ca un card de rate la balta.

In fata cabinetului, joaca toti tontoriul de frig. Sala de asteptare este mica si este arhiplina cu oameni veniti la consultatii.

Ma retrag cu o parte din ei in primarie, sa ne incalzim si sa aflu cate ceva de la ei.

– Va spalati pe dinti?

– Da, doamna, de trei ori pe zi.

– Pai de ce de trei ori?

– Ca asa trebe..

– Si tu la scoala te speli la pranz?

Incepe sa rada si da din mana. A incercat si el. Aflu de fapt ca mai toti se spala cand isi aduc aminte. Iar seara cei mai multi nu pun mana pe periuta. In schimb se jura ca se spala in fiecare dimineata.

Spun bancuri. Cu tigani. Multe fara perdea, incearca sa vada cat de mult ¨duce¨ doamna.

– Bula il intreaba pe taica-sau: tata cum arata un tren?

– E mare, negru si scoate fum.

Se duce Bula la scoala si in drum intalneste un tigan inalt care fuma. Si, hop, ii sare in spate.

– Da-te ma jos de pe mine!

– Nu pot domnule ca am bilet!

Rad si se inghiontesc care mai de care si imi spun bancuri unul dupa celalalt. Incerc sa aflu mai multe despre ei, dar prefera sa se distreze si sa fie veseli.

Plecam iar la scoala dupa cei mari. Ajungem cand este pauza. Un iures de copii cu cornuri si lapte in mana navaleste peste noi, in strigatele stridente ale profesoarelor.

Suntem ceva nou si toti se uita la noi.

Apuc sa stau putin de vorba cu cativa copii din clasa a VII-a.

– Cum stati cu spalatul pe dinti?

Rad.

– Asa si asa.

– Aveti carii?

–  Daaa, toti avem.

– Si nu mergeti la dentist?

– Cum sa mergem doamna la dentist ca nu avem bani. E scump dentistul.

– Si ce faceti cand va doare tare o masea?

– Luam medicamente: Algocalmin, Antinevralgic, Nurofen, Aulin. Pana ne trece durerea.

O intreaga litanie de medicamente impotriva durerii.

Ni se alatura alta serie de copii. Raspunsurile sunt aproape aceleasi, trase la indigo.

Plec cu ei catre cabinet si in drum se alipeste un baiat mic cu o caciula mare.

– E din pregatitoare! striga o doamna din usa scolii.

Il urmaresc cu coada ochiului. Se tine deoparte de ceilalti copii, nu zice nimic, are gura inclestata.

In fata cabinetului il chem si il intreb cum il cheama. Vorbeste atat de incet incat nu ii retin numele.

Il inconjoara toti copii si el se retrage cu spatele la zid, ca un animal incoltit. Ochii i se misca spasmodic in stanga si dreapta sa vada de unde vine pericolul. Ii dau pe toti in spate si ii rog sa ii faca loc.

– Aveti grija doamna ca asta scuipa!

– De ce scuipa?

– Scuipa si se bate.

– Asa, tam-nesam?

– Daca se ia cineva de el…

 

Nu scot prea multe de la el. Intra in cabinet si iese apoi strecurandu-se pa langa zid. Ii dau o periuta noua si il intreb daca are ceva pe acasa.

– Nu

– Si mama nu are nici ea?

– Nu

– Si ai avut vreodata periuta?

– Nu.

Intre timp o fata implinita spune ceva urat de mama lui. I se vede tristetea in ochi. Simti ca botul asta de om a trecut prin lucruri la care noi nici nu vrem sa ne gandim…

Ultima sleahta de copii pleaca alergand de la cabinet. Nu inainte sa ne intrebe cand mai venim….