La Budila, în ciclul primar sunt peste 500 de copii, iar în cel gimnazial, peste 700. Şi am avut surpriza că majoritatea
părinţilor şi-au dat acordul pentru controlul gratuit! Noroc că am fost însoţiţi de patru medici
stomatologici minunaţi care au controlat timp de multe ore, sute de copii. A fost un tur de forţă în urma
cărora au fost descoperite multe, foarte multe probleme stomatologice.
Am ajuns zilele acestea la Budila. Caravana stomatologică a poposit aici ca să asigure controale
stomatologice gratuite copiilor din ciclul primar şi din cel gimnazial. Eram pregătiţi pentru mulţi copii,
însă valul de copii care ne-a întâmpinat acolo a fost colpleşitor. Atât ca număr, cât şi ca voie bună, râsete
Şcoala din Budila este împărţită în două corpuri. În cel mare, nou, se desfăşoară orele ciclului gimnazial şi
ale prichindeilor din clasa pregătitoare. În corpul vechi, mai mic, au loc cursurile ciclului primar.
În ciclul primar sunt peste 500 de copii, iar în cel gimnazial, peste 700. Şi am avut surpriza că majoritatea
părinţilor şi-au dat acordul pentru controlul gratuit! Noroc că am fost însoţiţi de patru medici
stomatologici minunaţi care au controlat timp de multe ore, sute de copii. A fost un tur de forţă în urma
cărora au fost descoperite multe, foarte multe probleme stomatologice.
Problemele regăsite şi în celălalte comunităţi s-au regăsit şi aici, poate mai accentuate decât în alte părţi.
Le trecem din nou scurt în revistă:
– Copiii nu se spală pe dinţi
– Nu ştiu să se spele pe dinţi
– Mulţi nu au periuţă şi pastă
– Lipseşte educaţia minimală din partea familiei
– Nu merg la stomatolog, nici măcar când au nevoie de tratament
Ca peste tot pe unde am fost, spălatul pe dinţi este considerat un lux. „Doamna, dar noi nu avem bani”.
Toţi revin mereu la problema lipsei banilor, motiv invocat şi de părinţi pentru rata mare a abandonului
şcolar din comună, peste 30%, după cum declara una din învăţătoare. „Mă duc la ei, mă rog să îi lase la
şcoală. Îmi spun că nu au bani să le cumpere încălţăminte… Este adevărat că unii au de mers şi 3-4 km pe
Dar există şi motive de bucurie. Peste 30-40 de copii au mers în ultimii ani către şcoli profesionale şi
licee. Se mândresc chiar şi cu două studente, dintre care una a fost alături de noi ca voluntar în caravana
Revenind la controalele stomatologice, acestea au evidenţiat sute şi sute de probleme de la tartru, carii
simple şi complicate şi până la resturi radiculare infectate, dinţi suplimentari şi infecţii majore.
Mulţi copii au nevoie de ajutor deoarece se află într-o situaţie disperată.
Una dintre fetele care are o mare nevoie de ajutor este Daniela Liana.
Are 12 ani şi este în clasa a 6-a. Mai are 4 surori şi un frate. Ea este cea mai mare, iar cel mai mic are 4
ani. Întrebată de ce arată dinţii ei aşa (are mai mult resturi radiculare decât dinţi în gură) ne dă o
explicaţie surprinzătoare: „Am supt „minciunică” până la 7 ani” (n.r. suzetă).
Evident, nu acesta este motivul pentru care dantura ei se află în starea actuală, putem însă să ghicim
adevăratele motive. Este unul dintre copiii care are nevoie de ajutor financiar serios deoarece este
aproape imposibil ca părinţii ei să reuşească să îi plătească tratamentul.
Un alt caz care ne-a impresionat este cel al Andreei.
Andreea are dentiţie dublă şi există suspiciunea că dinţii suplimentari sunt şi ei permanenţi, nu este
dentiţie de lapte dublată de cea permanentă. Are nevoie de o radiografie completă şi un plan complex
Andreea are 11 ani şi este în clasa a V-a. Ne spune că îi place să scrie şi să înveţe, dar şi să se joace cu
păpuşelele, ca oricărei fetiţe.
A început brusc să plângă când vorbeam cu ea. Ne-a zis printre lacrimi „doamnă, mă dor dinţii. Mă dor şi
Andreea este un caz care are nevoie urgentă de ajutor, părinţii nefiind capabili din punct de vedere
financiar să îi asigure tratamentul necesar.
Există încă multe cazuri problematice la Budila. Fiecate fişă, a fiecărui copil, va fi inventariată şi se va face
un top al copiilor cu cele mai mare probleme dentare. Primii 20 dintre ei vor beneficia de tratament gratuit.
26 septembrie, Ziua Mondiala a Muntilor Carpati, a fost mofturoasa. Ploaia marunta si frigul ne-au insotit de dimineata pana dupa-amiaza.
Printre rafale de ploaie am montat expozitia in aer liber pe platoul Tampa si punctul de inscriere din Piata Sfatului. Planurile noastre pareau total date peste cap si era si de inteles. Cine ar fi dorit sa urce pe Tampa prin ploaie si frig?
Din fericire, curajosi au existat si ne-au facut bucuria sa ne viziteze sus pe platoul Tampa. Am reusit sa strangem si fonduri pentru cele doua proiecte si stim ca, datorita lor, copiii vor zambi fericiti.
Va lasam sa urmariti imaginile si sa vedeti cum a fost la evenimentul „Drumetie pentru zambetele copiilor”.
Nu inainte insa de a le multumi donatorilor si voluntarilor, fara de care acest eveniment nu ar fi existat!
In septembrie i-am invitat pe toti brasovenii sa fie alaturi de noi pentru un eveniment caritabil inedit. Mai jos puteti citi integral textul comunicatului trimis catre presa locala.
Drumetie pentru zambetele copiilor”
de Ziua Mondiala a Muntilor Carpati
Brasov, 27 septembrie 2015 – Sambata, 26 septembrie, de Ziua Mondiala a Muntilor Carpati, brasovenii au venit alaturi de APC Brasov intr-o drumetie de suflet, al carui scop a fost adunarea de fonduri pentru doua proiecte importante pentru comunitatea rurala a judetului Brasov: „After-school Racos” si „Vorbeste in gura mare si zambeste”.
Drumetia Fiecare brasovean ar trebui sa celebreze Ziua Mondiala a Muntilor Carpati prin miscare in aer liber pe potecile muntilor care inconjoara orasul. Asociatia pentru Parteneriat Comunitar Brasov le propune brasovenilor sa faca un pas in plus: sa combine o drumetie frumoasa, cu o expozitie interesanta si concursuri de fotografie si desen.
Evenimentul „Drumetie pentru zambetele copiilor” are ca scop strangerea de fonduri pentru doua proiecte dedicate copiilor.
„After-school Racos” are ca scop asigurarea conditiilor necesare pentru un program de after-school destinat copiilor cu posibilitati materiale reduse, supusi unui risc mare de abandon scolar.
Continuarea proiectului „Vorbeste in gura mare si zambeste” ce are ca scop controlul stomatologic gratuit a copiilor din mediul rural din judetul Brasov si asigurarea tratamentului de urgenta pentru cazurile cele mai grave.
Brasovenii care doresc sa participe la evenimentul „Drumetie pentru zambetele copiilor” vor putea urca pe oricare dintre cele patru trasee cu grade diferite de dificultate: Drumul Serpentinelor, Drumul Cavalerilor, traseul care pleaca din cartierul Racadau si Treptele lui Gabony.
Pe parcursul traseului participantii pot face poze si scurte filme care sa reflecte frumusetea muntelui Tampa. Acestea pot fi inscrise in concursul de fotografie/video daca vor fi postate pe pagina de Facebook a asociatiei https://www.facebook.com/APCBrasov in timpul desfasurarii evenimentului. Pentru cei care nu dispun de conexiune de date, inscrierea se va face la destinatie de catre un membru al asociatiei. Cele mai bune fotografii si filme vor fi premiate cu accesorii pentru drumetie.
Copiii intre 3 si 15 ani vor putea participa la un concurs de desen. Toate lucrarile vor fi postate online pe pagina de Facebook a asociatiei si vor putea fi votate timp de o saptamana. Primele 10 vor fi premiate cu cate o carte de povesti.
La punctul terminus al ascensiunii participantii vor putea afla mai multe lucruri despre fauna, flora si istoricul muntelui Tampa din expozitia in aer liber realizata impreuna cu Agentia Metropolitana Brasov.
Inscrierile la eveniment se pot face la punctul de inscriere din Piata Sfatului, din punctele de plecare in ascensiune sau online pe pagina http://adoptaunzambet.bccbrasov.ro/Drumetie/index.html.
Participarea la eveniment are o taxa de participare in valoare de 10 lei/participant, bani care reprezinta donatie in cadrul campaniei de fundraising in cadrul proiectelor “Vorbeste in gura mare si zambeste” si “Racos – dezvoltare comunitara sustenabila”.
Ii asteptam pe toti brasovenii sa descoperim impreuna frumusetea muntelui intr-o drumetie placuta si plina de informatii noi!
Daca vei intreba pe cineva ce stie de Apata, cel mai probabil o sa iti spuna ca este satul „unde se bat aia”.
„Aia” fiind maghiarii si rromi. Si uneori romani, dar mai rar.
Nu fusesem in Apata niciodata. Stiam ca este un sat mare, cu biserica fortificata, dar cam atat.
Cand intri in Apata te intampina casele inalte cu porti mari in spatele carora nu poti vedea nimic. Aliniate la strada, casele se insiruie una dupa cealalta urmand cuminti linia drumului. Sunt case frumoase, mari, case de gospodari. Majoritatea arata bine si ne fac sa ne spunem: „mai, ce frumoasa e Apata”.
Nu avem timp insa de batut satul, poate mai tarziu dupa ce se incheie controalele stomatologice.
Ajungem la cabinet si imediat plecam catre scoala sa luam primii copii. Scoala mare, spatioasa ne intampina cu elevi agatati pe la ferestre cu zambete largi.
– Doamna, faceti-ne si noua poza!
Nu conteaza ca nu vor vedea poza. Se inghesuie unii in altii la geamuri si rad. Fetele isi aranjeaza parul si baietii isi trec emotionati mana dupa gatul lor.
Holul de la intrarea scolii ma face sa ma opresc. Este injghebat un mic muzeu dedicat lui Apaczai Csere Janos, unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai filosofiei carteziene in Transilvania, adept al rationalismului cartezian si al sistemului lui Nicolaus Copernic. S-a nascut in Apata in 1625 si a invatat la Cluj, Alba Iulia, Franeker, Leiden și Utrecht. Ulterior a predat la colegiile din Alba Iulia si Cluj, fiind readus in tara de principele György Rákoczi al II-lea.
Pierduta in istoria fascinanta a lui Apaczai Csere Janos, cel care da si numele scolii, aproape am uitat de copii. Sunt curioasa cati dintre ei au citit legendele fotografiilor de aici. Sau pe cati i-a inspirat micul muzeu. Sper ca pe cat mai multi.
Primii pe care ii luam sunt ca intotdeauna cei mici. Galagiosi ca vrabiile, nu au rabdare sa stea in rand si se inghesuie in jurul nostru. Ii aliniem pana la urma si plecam catre cabinetul medical.
Incep deja clasicele intrebari din caravana.
– Doamna, ne scoate dintii?
Este poate cel mai des pusa intrebare si reflecta relatia dintre copii si cabinetul stomatologic. Majoritatea ajung acolo cand nu se mai poate face nimic pentru salvarea dintilor, cand cariile si infectiile paradontale au distrus tot ceea ce mai putea fi reparat.
Le explic ca va avea loc un control stomatologic. Din nou, ca de fiecare data trebuie sa detaliez pentru ca cei mai multi nu au calcat niciodata intr-un cabinet stomatologic.
– Eu am vazut la televizor doamna cum arata. Si acolo oamenii tipa de durere.
– Unde ai vazut?
– In filme doamna.
– Aveti televizor acasa?
– Da, doamna. Cu satelit.
La cabinet incep controalele, iar cei mici se imbrancesc si rad. Ca peste tot.
Incep aici insa sa se vada diferentele. Copiii maghiari in majoritatea lor au fost cel putin o data la dentist.
Copiii de rromi…aici este alta poveste.
Vorbesc cu o fetita mica, cu haine roz si draguta foc.
– Tu te speli pe dinti?
– Nu
– De ce nu te speli?
– Pentru ca nu avem pasta de dinti.
– Dar periuta de dinti ai acasa?
– Periuta de dinti ai?
– Da
– Si nimeni nu se spala pe dinti la tine acasa?
– Ba da, fratii mei. Avem pasta separat ca nu putem sa ne spalam toti ca avem boala toti.
– Ce boala aveti?
– Suntem betegi…
Nu insist, pentru ca nu stie sa imi spuna de ce sunt bolnavi. Ma inchin numai ca avem kituri de unica folosinta pentru controlul fiecarui copil.
Discut apoi cu mai multi copii, toti cu povesti despre frati si parinti plecati in strainatate. Visul lor este sa plece si ei dincolo, desi nu stiu mare lucru despre ce fac fratii si parintii lor acolo. Stiu doar ca atunci cand vin au o vreme haine, dulciuri si isi pot cumpara de mancare ceva mai consistent.
Intre timp una dintre doamnele doctor iese sa faca o pauza. Este extenuant sa vezi copil dupa copil, incontinuu.
– Am profesat si eu aici la Apata. Le cunosc numele de familie pe de rost (n.r. romani si etnia rroma): Morar, Morariu. Este la fel ca atunci, fac copii in nestire si ii cresc cu te miri ce. Merg la cules de fructe, de ciuperci, cu asta traiesc ei.
Imi relateaza povesti cutremuratoare de dupa revolutie, cu oameni care „comandau” cate un copil, iar mama era platita cu un televizor color. Toata familia era fericita, iar bebelusul lua calea adoptiilor clandestine.
– Acum traiesc din alocatiilor copiilor. Dar e bine macar ca ii trimit la scoala, ca altfel nu ar lua banii astia.
Revin la discutiile cu copiii. Care mai de care vor sa se faca medici, invatatori, politist. Ii intreb cum o sa zambeasca daca au dintii stricati. Se fastacesc si imi dau seama ca asta este o problema mare pentru ei. Sunt constienti ca trebuie sa aiba o dantura frumoasa si sanatoasa ca sa poate „face impresie”. Dar nu au posibilitatea…
La un moment dat, o doamna doctor ne cheama in cabinetul medical.
Vedem o fetita plapanda draguta cu gura larg deshisa.
– Ia uitati-va ce are aici.
Recunosc ca nu am mai vazut niciodata doua randuri de dinti in gura unui om. Dintii de lapte nu ii cazusera si cei permanenti au iesit peste ei.
– Nu te doare?
– Nu
– Nici cand mananci?
– Ma doare numai unde am carii.
Realizam ca este unul dintre cazurile care trebuie neaparat sa intre pe lista scurta a celor care vor beneficia de interventiile gratuite de urgenta.
La Apata diferentele sunt evidente intre copiii care provin din familii normale si cei care provin din familii sarace. Majoritatea rromi, copiii saraci nu au periuta si pasta acasa, iar daca au le folosesc din cand in cand pentru ca nu au modele in familie.
Le ascult visele si dorintele si sunt la fel cu cele ale oricarui copil. Vor sa se joace, sa calatoreasca, sa stie multe lucruri, sa devina cineva. Si stiu ca ajutorul nostru poate schimba ceva in viata lor: le poate reda increderea in sine, este o modalitate sa scape de etichetele de „saraci” si „nespalati” care le sunt puse atunci cand le vede cineva dantura grav afectata.
Plecam cu speranta ca vom reveni cat de curand si ii vom ajuta pe cat mai multi sa aiba un zambet frumos.
Plecam catre Maierus intr-o dimineata friguroasa. Una din zilele acelea cand nu te-ai da jos din pat, daramite sa pleci in caravana. Pe Valea Bogatii sirurile de copaci se scurg in acelasi ritm pe geamurile cu dare de praf ale masinii.
Cate una din voluntare mai chicoteste in spate, insa amuteste si ea repede. Ajungem repede la Maierus, nu e departe de Brasov. Numai ce treci de Feldioara, vine apoi Rotbav si apoi se face la dreapta drumu catre Maierus. La intrarea in sat sta mandru scris si numele german, Nussbach. Cu care Maierus nu are decat o legatura vaga, prin denumirea tradusa in maghiara a satului.
Este frig si simt cum tremura carnea pe mine sub jacheta subtire. Invatatura de minte.
Mergem la cabinet, asteptam medicii voluntari si apoi plecam catre scoala sa aducem primele clase de copii.
Scoala se afla in curtea scolii in umbra vechii biserici fortificate.
– Cand a fost construita?
– Da’ de unde sa stiu eu doamna… zice un baietel pistruiat, probabil de prin clasa a IV-a. A fost a sasilor.
Cand intri in scoala te intampina un hol lung si intunecat. Larg, dar care parca te apasa.
Clasele sunt mici, cu bancile vechi si se simte un iz de neputinta.
Ii adunam pe cei mici de clasa pregatitoare si de clasa I. Sunt putini, nu au primit toti acordul de la parinti pentru controlul stomatologic. In fiecare localitate ma intreb de ce…
Iau de mana un baietel zvapaiat, cu gura pana la urechi, mucalit si simpatic foc.
Imi povesteste despre scoala si despre batai.
– Va bateti la scoala?
– Nu noi, aia mai mari. S-au batut trei fete dintr-a opta rau de tot saptamana trecuta aici.
– Si ce s-a intamplat?
– Au venit cu parintii la scoala si le-a scazut nota la purtare. Si gata.
Mai avem putin de mers si ajungem la cabinet. In stanga este o salvare parcata. In ea sunt soferul si asistenta. Se uita cumplit de urat la copii, atat de urat incat am simtit undeva in suflet ca ma doare. Se uita cu ura la ei pentru ca sunt rromi. Dar ei nu simt, nu vad asta, continua sa fie galagiosi ca un card de rate la balta.
In fata cabinetului, joaca toti tontoriul de frig. Sala de asteptare este mica si este arhiplina cu oameni veniti la consultatii.
Ma retrag cu o parte din ei in primarie, sa ne incalzim si sa aflu cate ceva de la ei.
– Va spalati pe dinti?
– Da, doamna, de trei ori pe zi.
– Pai de ce de trei ori?
– Ca asa trebe..
– Si tu la scoala te speli la pranz?
Incepe sa rada si da din mana. A incercat si el. Aflu de fapt ca mai toti se spala cand isi aduc aminte. Iar seara cei mai multi nu pun mana pe periuta. In schimb se jura ca se spala in fiecare dimineata.
Spun bancuri. Cu tigani. Multe fara perdea, incearca sa vada cat de mult ¨duce¨ doamna.
– Bula il intreaba pe taica-sau: tata cum arata un tren?
– E mare, negru si scoate fum.
Se duce Bula la scoala si in drum intalneste un tigan inalt care fuma. Si, hop, ii sare in spate.
– Da-te ma jos de pe mine!
– Nu pot domnule ca am bilet!
Rad si se inghiontesc care mai de care si imi spun bancuri unul dupa celalalt. Incerc sa aflu mai multe despre ei, dar prefera sa se distreze si sa fie veseli.
Plecam iar la scoala dupa cei mari. Ajungem cand este pauza. Un iures de copii cu cornuri si lapte in mana navaleste peste noi, in strigatele stridente ale profesoarelor.
Suntem ceva nou si toti se uita la noi.
Apuc sa stau putin de vorba cu cativa copii din clasa a VII-a.
– Cum stati cu spalatul pe dinti?
Rad.
– Asa si asa.
– Aveti carii?
– Daaa, toti avem.
– Si nu mergeti la dentist?
– Cum sa mergem doamna la dentist ca nu avem bani. E scump dentistul.
– Si ce faceti cand va doare tare o masea?
– Luam medicamente: Algocalmin, Antinevralgic, Nurofen, Aulin. Pana ne trece durerea.
O intreaga litanie de medicamente impotriva durerii.
Ni se alatura alta serie de copii. Raspunsurile sunt aproape aceleasi, trase la indigo.
Plec cu ei catre cabinet si in drum se alipeste un baiat mic cu o caciula mare.
– E din pregatitoare! striga o doamna din usa scolii.
Il urmaresc cu coada ochiului. Se tine deoparte de ceilalti copii, nu zice nimic, are gura inclestata.
In fata cabinetului il chem si il intreb cum il cheama. Vorbeste atat de incet incat nu ii retin numele.
Il inconjoara toti copii si el se retrage cu spatele la zid, ca un animal incoltit. Ochii i se misca spasmodic in stanga si dreapta sa vada de unde vine pericolul. Ii dau pe toti in spate si ii rog sa ii faca loc.
– Aveti grija doamna ca asta scuipa!
– De ce scuipa?
– Scuipa si se bate.
– Asa, tam-nesam?
– Daca se ia cineva de el…
Nu scot prea multe de la el. Intra in cabinet si iese apoi strecurandu-se pa langa zid. Ii dau o periuta noua si il intreb daca are ceva pe acasa.
– Nu
– Si mama nu are nici ea?
– Nu
– Si ai avut vreodata periuta?
– Nu.
Intre timp o fata implinita spune ceva urat de mama lui. I se vede tristetea in ochi. Simti ca botul asta de om a trecut prin lucruri la care noi nici nu vrem sa ne gandim…
Ultima sleahta de copii pleaca alergand de la cabinet. Nu inainte sa ne intrebe cand mai venim….
Istoricul localitatii Racos dateaza din anul 1377, construirea cetatii Bethlen incepe din anul 1421 si se afla in centrul localitatii. Cetatea a fost construita sub conducerea contelui Sukosd Gyorgy care a stapanit cetatea si toate terenurile din jur care apartineau direct de cetate. Dupa moartea contelui Sukosd, cetatea impreuna cu toate averea ei trece sub stapanirea voievodului Ardealului – Apafi Mihaly, care o doneaza apoi contelui Budai Peter in anul 1660, dupa moartea acestuia totul este donat fiului sau Bethlen Samuel. Din a doua jumatate a secolului al XIX-lea taranii din Racos au cumparat tot domeniul de la familia contelui Bethlen, fapt care le-a permis sa-si extinda constructiile si domeniile pe care le-au cumparat. In aceasta perioada vatra satului s-a extins, au aparut strazi noi si prin reinceperea procesului de exploatare a bazaltului si calcarului comuna a beneficiat de o revigorare a vietii sociale si dezvoltarii economice.
Sursa: http://www.prefecturabrasov.ro/
Maierus face parte din Tara Barsei, iar primele documente referitoare la aceasta asezare dateaza din 1377. In decursul anilor urmatori, prezenta localitatii apare sub diferite forme atat in limba germana, maghiara si romana, astfel: Monzoros (1427), Nozbach (1476), Nosbach (1701), Maierus (1797). In limba romana, nu are nici o semnificatie. El a fost adoptat din traducerea denumirii satului „ Alunis” in limba maghiara, unde devine Magzaros, apoi ajunge romanescul Magherus. Prin transformarile inerente pe care le suporta orice limba vorbita, spre perfectionare, a devenit Maierus. Pentru sasi a ramas Nussbach, adica Valea Nucilor: „Denumirea si-a capatat-o de la un parau care izvoraste din Vadul Rosu, strabate campul si se varsa in Olt. Pe ambele maluri cresc aluni” (din consemnarile preotului Josef Teutsch in 1754).
Sursa: http://www.comunamaierus.ro/
Apata este unul din satele cunoscute in ultimii ani mai ales pentru conflictele intre maghiari si locuitorii de etnie rroma. Am plecat cu inima usor stransa, nestiind exact ce vom gasi acolo. Toate usoarele noastre reticente s-au risipit cand am intrat in scoala mare, spatioasa cu sute de copii nazdravani cu zambetele pana la urechi.
Tot din scoala din Apata am aflat ca aceasta localitate este atestata inca din 1377 si aici s-a nascut la 1625 Apczai Csere Janos, unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai filosofiei carteziene in Transilvania, adept al rationalismului cartezian si al sistemului lui Nicolaus Copernic.
Localitate cu istorie, pierduta insa intre stiri care nu reflecta nicicumm frumusetea locurilor si a oamenilor. Copiii din Apata, romani, maghiari si rromi merg impreuna la scoala, se joaca impreuna si se gandesc cum sa isi petreaca cat mai frumos vacanta.
